Ora bilanţului pentru românii din Italia şi deputatul William Brînză

S-au întâlnit cu președintele României,Traian Băsescu, cu cel al Senatului, Mircea Geoană și cu vicepreședintele Camerei Deputatilor, Ioan Oltean. Au vorbit cu miniștrii Muncii, Educației și Tineretului. După doua zile de întâlniri si dezbateri continue vineri, 24 aprilie, reprezentanții comunităților de români din Italia invitați la București au făcut bilanțul acțiunii împreună cu deputatul lor, William Gabriel Brînză, ales în colegiul nr.1, din care face parte și Italia țara în care muncesc și trăiesc peste un milion de români dintre care mai mult de 600 de mii sunt rezidenți.

Reprezentanții comunităților de români din Italia s-au arătat încântați de evoluția discuțiilor și i-au mărturisit deputatului Brînză că nu se așteptau la atâta deschidere din partea autorităților statului și au convingerea că vocea lor se va auzit tot mai mult, iar românii din diaspora vor putea stabili puncte importante din agenda mai marilor statului.

La întâlnire a participat și șeful Departamentului pentru Relația Românilor de Pretutindeni, Eugen Tomac.Secretarul de stat a subliniat importanța unei acțiuni comune singura care poate da rezultate pentru afirmarea cuvântului românilor din diaspora.Aceeași idee a susținut-o si premierul României, Emil Boc ” Trebuie să ne susținem reciproc oriunde am fi în lume”.

Deputatul de diaspora, William Brînză, i-a rugat pe cei 11 reprezentanți ai comunității românești în Italia să meargă în regiunea lor și să cheme la masa discuțiilor toate asociațiile de români, să pună pe hârtie fiecare problemă și să decidă prioritățile pentru anul 2009 și abia după consultări comune să trimită la București propunerile pentru a putea fi adoptate, asta însă nu mai târziu de săptămână viitoare.

Constituirea unui fond pentru repatrierea trupurilor neînsuflețite ale românilor care își pierd viața pe meleaguri străine,situația copiilor care se nasc în alte state, dar unde părinții nu sunt rezidenți și astfel copiii nu pot avea acte, recunoașterea diplomelor sau emiterea unei hotărâri de Guvern care să le dea posibilitatea românilor din străinătate să cumpere teren pentru construirea de biserici.Au fost doar câteva dintre propunerile românilor pentru autoritățile statului.

În calitate de ales al românilor de pretutindeni, deputatul William Brînză, a răspuns solicitării românilor din Italia și va milita pentru deschiderea mai multor secții de votare în Italia.MAE  a decis că în Peninsulă vor fi 16 puncte de votare cu trei mai puține decât la alegerile parlamentare din noiembrie 2008 situație care a stârnit nemulțumirea românilor.Aceștia l-au rugat pe William Brînză să ceară înființarea de noi secții în regiunile unde sunt foarte mulți români, astfel încât oamenii să nu fie nevoiți să mearga zeci sau chiar sute de kilometrii distanță pentru a-și exercita dreptul de vot, conferit de constituție.

Deputatul Brînză le-a cerut românilor să-i facă agenda.”Vă rog să nu mă menajați, asaltați-mă cu propunerile și proiectele dumneavoastră, semnalați-mi orice dificultate pe care o întâmpinați.Problemele dumneavoastră sunt și ale mele.Împreună putem și trebuie să găsim rezolvarea acestora.Vă rog să mergeți în comunitatea din care faceți parte și să-i informați pe oameni despre tot ce s-a discutat la București, să nu ignorați vocea niciunui român.”

Întâlnirea s-a încheiat intr-un ton optimist care i-a dat speranța deputatului, William Brînză, că românii sunt uniți și vor acționa împreună astfel încât succesul unei comunități să fie al tuturor și le-a dăruit fiecăruia un suvenir. O gravură care să le amintească de aceste zile și în special de promisiunile pe care le-au făcut la București și pe care trebuie să le transforme în realitate.