Răspuns Gianfranco Fini

Președintele Camerei Deputaților Italia, Gianfranco Fini, i-a mulțumit deputatului democrat Liberal, William Gabriel Brînză, pentru mesajul de solidaritate și condoleanțe pe care acesta l-a transmis poporului italian și românilor afectați de cutremurul de la începutul lunii aprilie 2009, din provincia L’Aquila,

”Îmi exprim convingerea că ne vom sprijini în continuare, români și italieni și împreună vom readuce speranța în sufletele celor care i-au pierdut pe cei dragi în urma violentului seism.Sunt alături și de cei care au rămas pe drumuri după ce bunurile le-au fost distruse de cutremur.Pentru aceștia, fie ei români sau italieni, trebuie să acționăm împreună să le reconstruim increderea și speranța în ziua de mâine.Am credința că impreună putem reuși”, se precizează în scrisoarea transmisă președintelui Camerei Deputaților din Peninsulă.

Tot în data de 10 aprilie 2009, William Brînză a transmis un mesaj de condolențe și premierului Italiei, Silvio Berlusconi ”Suferința conaționalilor noștri ne unește acțiunile, la fel partidele din care facem parte.Sunt membru PD-L ( PPE ) la care este afiliat și partidul , Popolo della Liberta , pe care cu onoare îl conduceți.Consider că acesta este un motiv în plus pentru a acționa împreună. Vă propun să stabilim un program comun prin intermediul căruia să venim în întâmpinarea românilor astfel încât să se poată integra cât mai ușor în societatea italiană și prin activitatea lor să contribuie în continuare la dezvoltarea economiei statului italian.Este vital să avem proiecte și acțiuni comune pentru a-i sprijini pe cetățenii popoarelor noastre în astfel de momente de criză” a spus democrat liberalul William Brînză.